joi, 8 ianuarie 2015

Biscuiti ciupercute

Ingrediente:
  • 200 g unt 
  • 5 linguri cu varf de zahar
  • 2 oua
  • faina cat cuprinde (cca 500` g)
  • o lingurita cu bicarbonat de sodiu
  • coaja de lamaie
  • cacao (2-3 linguri)
 Batem bine ouale cu zaharul si cu untul la temperatura camerei, adaugam coaja de lamaie, bicarbonatul stins in putin otet sau amestecat cu faina, omogenizam, apoi punem faina amestecand energic. Aluatul trebuie sa fie potrivit de tare.

Il lasam la frigider jumatate de ora, dupa care  il scoatem si il modelam in rulouri de grosimea unui gat de sticla, apoi taiem din acestea bucatele de aluat cat o nuca. Le rotunjim, le asezam in tava, pe hartie si le turtim putin cu mana.
Dupa ce le-am pus pe toate, luam o sticla de plastic de 1/2 l, punem cacao intr-un bol, introducem gura sticlei in cacao, apoi presam usor pe o biluta de aluat (eu am folosit borcanul de cacao, nu am mai pus in niciun bol).
Dam la cuptor, la foc mediu (eu am copt la 170 grade) pentru cca 15 minute (se coc repede, fiind micuti).

Sunt aspectuosi, deliciosi si foarte apreciati de cei doi pitici ai mei :)
Sursa de inspiratie aici




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu